Stirile pe scurt

Roman ranit dupa gratii
Un român şi un irakian, deţinuţi în Elveţia au ajuns la spital, după ce în celula lor a izbucnit un incendiu. Românul, în vârstă de 20 de ani s-a intoxicat cu fum şi a fost transportat de o ambulanţă la spitalul din Martigny pentru îngrijiri medicale. Potrivit medicilor, starea de sănătate a tânărului este stabilă şi nu prezintă niciun pericol.

“Fetitele” din port
O reţea de prostituţie, care se avea drept clienţi pe marinarii străini de pe navele comerciale, a fost decapitată de către poliţişti în Portul Constanţa. Potrivit poliţiştilor, un taximetrist racola clienţii din rândul marinarilor şi le propunea "o vizită" la domiciliul fetelor din Constanţa.

Miron Cozma are partid
Fostul lider la minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, şi-a lansat partidul astăzi la Constanţa. Formaţiunea politică se numeşte Partidul Social Democrat al Muncitorilor. Dacă va ajunge preşedinte, Cozma vrea să schimbe numele ţării din România în Dacia şi să dea pe mâna procurorilor 26 de mii de oameni spre a fi anchetaţi.
viewscnt