Româncă ucisă
Încă o româncă a fost ucisă cu bestialitate în Italia. O femeie în vârstă de 24 de ani a fost găsită moartă pe plaja Lido Bello de la Marea Adriatică. Tânăra avea capul învelit într-o pungă de plastic iar craniul era zdrobit. Se pare că tânăra muncea ca dansatoare în cluburile de noapte de pe litoral. Victima locuia în apropierea locului unde a fost găsită şi cel mai probabil se întorcea de la lucru în momentul în care a fost atacată.
Mai putine zile in arest
George Bosânceanu nu mai stă 29 de zile în arest, ci doar 15! Curtea de Apel Constanţa a decis să-i diminueze pedeapsa, deşi afaceristul ar fi vrut să fie chiar de azi liber: acum trei zile, când a fost arestat cu Adriana Ciocoiu, director la una dintre firmele lui, a depus recurs, sperând că judecătorii îi vor da curs cererii. De fapt, doar ea poate să plece acasă, iar el mai aşteaptă. Cei doi sunt acuzaţi de furt calificat, evaziune fiscală şi de construire fără autorizaţie.
La un pas de linşaj
Julia Gillard, premierul Australiei, a fost cât pe ce să fie linşată de aborigeni. S-a întâmplat de ziua naţională a ţării când politicianul a participat la inaugurarea unui centru cultural. În mijlocul festivităţilor, Gillard a fost anunţată că 200 de băştinaşi au înconjurat clădirea şi că ar fi mai bine să plece. Premierul a fost luat pe sus de gărzile de corp şi chiar şi-a pierdut un pantof în nebunia iscată. Gillard a fost urcată rapid în maşina oficială care aştepta cu portiera deschisă şi care ulterior a demarat în trombă.
Omuleţ lego, în spaţiu
Primul omuleţ Lego a ajuns în spaţiu. Cei care l-au trimis acolo cu ajutorul unui balon meteorologic pe care au montat şi o cameră video sunt doi adolescenţi din Canada.Tinerii au avut nevoie de patru luni de muncă şi 400 de dolari ca să-şi vadă visul cu ochii. La o săptămână de la lansare, astronautul în miniatură a fost descoperit pe un câmp, iar imaginile surprinse de-a lungul călătoriei sale i-au lăsat fără replică pe toţi cei care le-au vizionat.









