Stirile pe scurt
18 decembrie 1989 a fost a doua zi cu sânge pe străzile Timişoarei! Sute de familii îşi căutau dispăruţii la morgă şi la miliţie. În tot acest timp, cadavrele a 40 de eroi ardeau la o groapă de gunoi din Bucureşti. Iar la Timişoara, răniţii erau refuzaţi de spitale. Spre seară, un grup de soldaţi a deschis focul cu arme automate în protestatarii strânşi pe treptele Catedralei. Se spune că au murit autinci 17 tineri. Imediat însă, securitatea şi miliţia au şters săngele cu... tunuri cu apă. Dar revolta populară... a continuat.
Greva arunca zborurile in aer
Cursele aeriene din Spania au fost afectate astăzi din cauza grevei piloţilor unei companii iberice low-cost, care protestează de două zile. 17 zboruri au fost anulate pe aeroportul din Madrid, în timp ce alte curse spre Paris, Lisabona sau Roma au fost afectate. La primele ore ale dimineţii, compania a anulat în total 91 de curse aeriene, iar mii de călători au avut de suferit din această cauză. Totodată, în Franţa, aeroportul din Lyon este blocat din cauza grevei generale a agenţilor de securitate. Ei sunt cei care fac verificarea pasagerilor înainte de îmbarcare şi cer renegocierea salariilor şi condiţii de muncă mai bune.









