Stirile pe scurt

Talhari peste hotare Românii din Spania au ajuns, din nou în atenţia autorităţilor. De data aceasta, trei români şi un spaniol au sechestrat, tâlhărit, şi bătut o femei de 61 de ani. Totul s-a petrecut luni noapte, în Madrid. Bărbaţii au urmărit femeia care lucra la un magazin de bijuterii şi apoi au sechestrat-o în propria casă. Au ameninţat-o, i-au luat cheile şi codul de la alarma magazinului şi au dat apoi spargerea: bijuterii în valoare de 270.000 de lire sterline. Poliţiştii madrileni au reuşit însă să îi prindă pe tâlhari şi au recuperat şi prejudiciul. Arsi de vii 10 persoane au murit şi alte 20 au fost grav rănite într-un accident produs în provincia Giresun, din nordul Turciei. Victimele se aflau într-un autocar care s-a răsturnat după ce a lovit un semn de circulaţie şi a luat foc. Potrivit poliţiei, cel mai probabil şoferul a adormit la volan. Oamenii veneau de la Istanbul şi ar fi trebuit să ajungă în Trabzon, un oraş la Marea Neagră. Facebook in vizorul UE Uniunea Europeană stă cu ochii pe Facebook. Mai exact, autorităţile europene vor investiga o problemă legată de protecţia datelor. Serviciul de recunoaştere a feţei care leagă automat fotografiile unor persoane de numele acestora este cel care îi alarmează. Potrivit acestora, se poate ajunge la ,,multe riscuri pentru utilizatori''. Serviciul este în acest moment disponibil în majoritatea ţărilor şi este automat pentru utilizatorii deja existenţi. Facebook a mai fost investigat de UE pentru posibile încălcări ale dreptului la viaţa privată.
viewscnt