Stirile pe scurt
Fumatul interzis
Atenţie fumători! Senatorii din Comisia pentru Sănătate au aprobat propunerea legislativă care interzice fumatul în spaţiile publice închise, însă vor adopta şi un amendament prin care se permite fumatul în baruri, discoteci sau restaurante dar numai în cele care sunt organizate exclusiv pentru fumători. Suprafaţa unui astfel de local va avea maxim 150 de metri pătraţi, iar accesul personelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani va fi interzis. Preşedintele Comisiei pentru Sănătate, Ion Rotaru, a subliniat faptul că propunerea legislativă este binevenită şi utilă deoarece îi protejează pe nefumători, care sunt majoritari în ponderea populaţiei.
Cu mascaţii-n case
Încă de dimineaţă, procurorii DIICOT au trezit, prin bătăi puternice în uşi, 23 de persoane din judeţele Galaţi şi Buzău. Toţi erau membrii unui grup infracţional specializat în contrabandă cu ţigări şi alcool. Încă din decembrie 2010, activitatea lor paralelă cu legea a fost monitorizată de oamenii legii. Au introdus în ţară, fentând controlul vamal, alcool şi ţigări neaccizate din Republica Moldova. Marfa ajungea să fie vândută la negru în Buzău şi Galaţi. Comercianţii au crezut că vor scăpa bazma curată, dar procurorii le-au pus sechestru pe case şi autoturisme de lux, iar acum sunt anchetaţi.
Ministerul cu 11 clase
Ministrul Educaţiei are... doar 11 clase, în România. Bacalaureatul la Strasbourg, masterul şi doctoratul în Franţa nu apar echivalate în niciun document de la noi. ,, Ar fi nefiresc să cer subordonaţilor mei să îmi echivaleze studiile.'' sunt cuvintele ministrului Educaţiei, prin care îşi motivează decizia de a amâna recunoaşterea diplomelor mai ales că legea nu îi impune acest lucru. Mai mult, a precizat că va pune în funcţiune, până la începutul anului universitar, preocedura recunoaşterii automate a studiilor, dacă diploma a fost emisă de o universitate de prestigiu din lume.









