Stirile pe scurt
Comisar retinut
Doi dintre cei nouă audiaţi ieri, la DNA Timişoara, într-un dosar de corupţie, au fost reţinuţi! E vorba de un comisar al gărzii financiare Timiş şi un om de afaceri din Haţeg! Acesta din urmă e acuzat că ar fi oferit bani comisarul de la garda financiara pentru a interveni pe langa 2 angajate de la finante care efectuau un control la firma acestuia intr-un caz de returnare de TVA de peste 1 milion de euro.
Greva la metrou
Sindicatele de la metrou au anunţat administraţia că intenţionează să declanşeze săptămâna viitoare o grevă de avertisment. Pe 4 mai, bucureştenii ar putea fi obligaţi să îşi găsească mijloace de transport alternative. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că semnarea contractului colectiv de muncă este întârziată. În plus, ei cer şi majorarea salariilor cu opt procente.
Vrem euro in 2015
Nu ştim luna, dar ştim sigur anul în care vrem ca euro să devină monedă oficială şi în România. În 2015, ţara noastra va adopta moneda europeană, ne asigura Guvernul Boc. Executivului a făcut calcule, s-a consultat cu preşedinţia şi cu specialiştii Băncii Naţionale şi a hotărât: România este pregătită să treacă la euro peste patru ani. Guvernatorul BNR, Murgur Isărescu, a propus ca, de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2015 moneda europeană să circule în paralel cu leul.









