Stirile pe scurt

Parada de 1 Decembrie Pregătiri intense de ziua naţională! Pe 1 decembrie vor fi organizate ceremonii şi defilări atât în ţară, cât şi în Capitală. Bucureştiul va găzdui tradiţionala paradă de la Arcul de Triumf. La ea, vor lua parte peste 1.500 de militari din structurile sistemului naţional de apărare care vor defila cu tehnica de luptă. În Capitală, repetiţiile pentru marea defilare vor avea loc sâmbătă, iar, în zonă, circulaţia va fi restricţionată în prima parte a zilei. Aproapede sinucidere Un tânăr din Capitală a ameninţat că se aruncă în gol de la etajul zece al unui bloc. Se pare că bărbatul, în vârstă de 28 de ani, intrase în depresie, după ce îi murise mama. Tânărul a fost salvat de echipele de intervenţie, care au reuşit să-l convingă să coboare de pe terasa blocului. El a fost dus de urgenţă la spitalul Obregia pentru a i se face analize. Le-a declarat anchetatorilor că a recurs la acest gest pentru că are probleme în familie. Oamenii legii spun însă victima ar fi consumat şi produse etnobotanice. Greva generala Portugalia a fost azi paralizată de cea mai mare grevă generală din ultimii 20 de ani. Zeci de avioane au rămas la sol,iar trei sferturi dintre trenuri şi mai mult de jumătate dintre autobuze au fost anulate. Sindicatele portugheze sunt nemulţumite de proiectul de reducere a salariilor, de îngheţarea pensiilor şi mai ales, de creşterea taxelor. Greva generală vine cu două zile înainte ca Parlamentul să voteze bugetul de austeritate pe anul viitor.
viewscnt