Stirile pe scurt
Temerile lui Clinton
Fostul preşedinte american, Bill Clinton se teme că va muri în şase luni. Informaţia şocantă apare într-un tabloid de peste ocean, care citează apropiaţi ai politicianului. Se pare că fostul lider de la Washington e convins că inima îi va ceda complet şi că nu va apuca să-şi mai vadă nepoţii. De altfel, în urmă cu 6 luni, el a suferit o intervenţie pe cord.
Bill Clinton, în vărstă de 63 de ani, a slăbit extrem de mult în ultima perioadă iar prietenii săi spun că starea de sănătate i s-a înrăutăţit.
Buletine biometrice
Anul viitor, vom avea cărţi de identitate noi, asemănătoare cu paşapoartele. Aceasta este noul proiect de lege al Ministerului de Interne. Noul buletin electronic va conţine date biometrice, inclusiv amprente. Toate aceste date vor fi stocate pe un cip care va conţine şi fotografia posesorului. Mai mult, copiii în vârstă de şase ani, pot avea carte de identitate electronică pentru a putea ieşi din ţară.
La furat de tractoare
Doi români, mulţumiţi nevoie mare, de utilajele agricole din Spania s-au decis să aducă şi în ţara noastră câteva exemplare. Pentru că nu îşi permiteau să le cumpere s-au decis să le fure. Totul a mers ca uns pentru ei până când au intrat în România. La Nădlac, poliţiştii de frontieră i-au reţinut cu tot cu tractoare. Valoarea utilajelor furate depăşeşte 200 de mii de euro.









