Stirile pe scurt

Continuă ancheta Continuă ancheta în cazul accidentului aviatic de la Tripoli. Numărul pasagerilor olandezi care au pierit în tragedie a crescut la 71. Autorităţile libiene au anunţat că printre cei 104 oameni aflaţi la bord se numărau şi cetăţeni din alte opt ţări printre care Germania, Marea Britanie şi Franţa. Singurul supravieţuitor al dezastrului, un copil olandez de opt ani, este în stare stabilă. Cauzele accidentului rămân incerte. Se ştie însă că aparatul de zbor a fost supus controalelor de securitate înainte de decolarea de la Johannesburg. Nuntă însângerată Nuntă însângerată în Mexic, unde mirele şi doi cumnaţi de-ai săi au fost găsiţi morţi în portbagajul unei maşini. Cei trei fuseseră răpiţi chiar în timpul ceremoniei religioase, atunci când mai multe persoane înarmate au pătruns în biserică. Oraşul în care s-a petrecut drama este cunoscut pentru reglările de conturi între traficanţii de droguri. Pelerinaj în Portugalia Peste 400.000 de credincioşi au luat cu asalt localitatea portugheză Fatima, pentru a lua parte la slujba oficiată de Papa Benedict al XVI-lea. Locul a devenit celebru în lume după ce trei copii au spus că au asistat la apariţii ale Fecioarei Maria. Suveranul pontif se va deplasa şi la Porto, al doilea oraş ca mărime al ţării, apoi va pleca spre Vatican.
viewscnt