Tunelul dragostei
O minune a naturii a devenit raiul îndrăgostiţilor din aproape toată ţara. Sute de tineri vin special în Caraş-Severin pentru a-şi mărturisi iubirea în tunelul dragostei. E, de fapt, o arcadă impresionantă, formată din crengile copacilor care s-au unit deasupra căii ferate. Un loc plin de pasiune şi de poezie. Ioneta şi Albert sunt doar doi dintre tinerii cărora tunelul dragostei le aminteşte de primele zile ale relaţiei de cuplu. Tinerii din Caransebeş se cunosc de patru ani şi urmează să se căsătorească anul viitor. Nu au uitat însă când şi-au mărturisit iubirea chiar sub arcada tunelului.









