La începutul anului viitor, Antonia va deveni pentru a doua oară mămică şi-i va dărui lui Alex Velea un băieţel.
Însărcinată în luna a şaptea, cântăreaţa a decis să renunţe la concerte în perioada următoare, până va aduce pe lume cel de-al doilea copil al său. Deşi sarcina actuală a decurs fără probleme, comparativ cu prima când a avut frecvent greţuri, Antonia nu vrea să rişte, chiar dacă va pierde zeci de mii de Euro.
Conform Click!, de mai bine de două săptămâni, cântăreaţa nu a mai urcat pe scenă, iar fanii o vor vedea din nou în concerte, cel mai probabil, în primăvara anului viitor.
Sursa foto: Facebook











