Din 7 decembrie, FOCUS, noile ştiri despre tine, sunt la Prima TV

Din 7 decembrie,  FOCUS, noile ştiri despre tine, sunt la Prima TV

Din 7 decembrie, FOCUS îi aşteaptă pe telespectatori într-o nouă formulă, dintr-un nou studio şi în format HD.

De luni, FOCUS prezintă o echipă lărgită de prezentatori şi reporteri, cu Andreea Berecleanu la pupitrul FOCUS 18 şi Sebastian Zachmann ca senior corespondent pe zona de politic. El va decripta pentru telespectatori toate deciziile luate de Guvern, Parlamentul României sau de către Preşedintele României. Jurnalele FOCUS sunt noile ştiri despre tine şi aduc în fiecare seară, de la ora 18:00, cele mai proaspete si relevante informaţii, împachetate într-o grafică nouă, minimalistă şi modernă, un suport versatil pentru noul studio virtual Focus.

Din 7 decembrie, cele mai importante ştiri FOCUS, cele de la ora 18.00, vor fi prezentate de luni până joi de Andreea Berecleanu şi de vineri până duminică de Marius Saizu. Celui mai important jurnal li se alătură ştirile de după amiază prezentate de Livia Graur de luni până vineri, de la ora 15.00, şi de ştirile nopţii prezentate de Ioana Maria Moldovan, de luni până joi, de la ora 23.00.

Florin Căruceru şi Anca Serea vor prezenta ştirile sportive la Prima TV. Toate noutăţile din domeniu vor fi relatate dintr-un unghi obiectiv, focusat pe eroii sportivi ai zilei. Ultimele rezultate, noutăţi despre sportivii români, toate competiţiile de amploare vor fi prezente în fiecare zi la cel mai important jurnal de la Prima TV, FOCUS 18. Astfel, telespectatorii vor afla cele mai noi ştiri din fotbal, handbal, tenis, Formula 1, baschet şi nu numai.

cu relansarea FOCUS, începe şi campania editorială "Crede în bine”, în care materialele se vor axa pe oamenii de rând, pe poveştile lor de viaţă, pe extraordinarul din fiecare dintre noi şi mai ales pe ceea ce aduc societăţii eroii acestor zile. Fie că vorbim de medici, de militari, de donatori de plasmă sau despre oameni cărora nimeni nu le dădea vreo şansă să iasă din boala care a oprit planeta, toate acestea sunt poveşti de viaţă care ne demonstrează că umanitatea şi speranţa nu au dispărut.

Din 7 decembrie, focusul va fi setat pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţiala, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoate de plus-valoare în societate. FOCUS este brandul care legitimează zilnic misiunea şi valorile brandului PrimaTV: descoperirea extraordinarului din oamenii obisnuiţi, apropierea de oameni, emoţia autentică şi descifrarea lumii într-o cheie onestă.

*********

Prima TV face parte din Grupul Clever, dezvoltat de Adrian Tomşa. Grupul Clever este unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa românească, în portofoliul complet al acestuia intrând 11 canale de televiziune(Prima TV, LOOKSPORT+, LOOKSPORT, LOOKSPORT 2, LOOKSPORT 3, LOOK 4K, PROFIT.RO, AGRO TV, CINEMARATON, COMEDY EST, CINE EST) şi 7 site-uri (looksport.ro, lookplus.ro, lookmedica.ro, agro-tv.ro, profit.ro, primatv.ro, focusprimatv.ro şi servuscluj.ro )

*********

viewscnt