Alergie la straini

Vestiarul Rapidului stă pe un butoi de pulbere! Jucătorii români se uită încruntaţi la salariile străinilor aduşi vara asta şi cer să li se mărească şi lor contractele. Propunerile conducerii giuleştene nu-i încântă însă pe fotbaliştii autohtoni care mai au un coleg străin - muntenegranul Djalovici a semnat astăzi cu Rapid.
 
Giuleştiul fierbe! Marius Constantin a dat tonul revoltei jucătorilor români contra conducerii Rapidului. Motivul? Salariile prea mici în comparaţie cu jucătorii străini aduşi de Peseiro în acestă vară.
 
Solidari cu Marius Constantin, trimis la echipa a doua, românii bat cu pumnul în masă pentru a li se mări salariile. Jucătorii arată cu degetul spre Julio Cesar. Venit de o lună în Giuleşti, brazilianul ia 400.000 de euro, mai mult decât Maftei, Marius Constantin şi Costin Lazăr la un loc. Gazeta Sporturilor dă şi preţul corect. Constantin şi Lazăr cer 200.000 de euro pe an, în timp ce Maftei solicită 250.000. Altfel, nu-şi vor prelungi înţelegerile, în ciuda dorinţei lui Peseiro de a linişti atmosfera.
viewscnt