La balul de caritate Hope and Homes for Children, Gheorghe Hagi a licitat 2.000 de euro pentru un colier cu diamante. Numeroase vedete autohtone au luat parte la evenimentul caritabil ce a avut ca scop schimbarea destinelor a peste 8000 de copii instituţionalizati.
Gheorghe Hagi a mărturisit că a dorit să achiziţioneze colierul Roberto Coin, în formă de inimă, dar şi rochia de seară Cristallini pentru fiica sa, Kira, care se află la studii în Statele Unite şi de care îi este foarte dor.
Totodată, într-un discurs emoţionant, celebrul fotbalist a ţinut să sublinieze că, din punctul său de vedere, una dintre cele mai importante investiţii este cea în viitorul copiilor — referindu-se de aceasta dată la cei peste 8.000 de copii încă instituţionalizaţi, care, cu sprijinul Hope and Homes for Children România, dar şi prin generozitatea celor prezenţi la bal, îşi pot găsi drumul spre o familie.