Nadia Comăneci, cea mai cunoscută gimnastă din istorie şi prima sportivă din lume care a obtinut nota maximă în acest sport, la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal 1976, împlineşte, astăzi, 53 de ani.
Nadia Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961, la Oneşti. De la şase ani, Nadia a început să practice gimnastica, iar la 11 ani, a ocupat locul I în proba de individual compus a Campionatelor naţionale de juniori, dar şi în concursul pe echipe.
În 1975, la 14 ani, Nadia Comăneci a ocupat primul loc la Campionatele Europene în patru probe: individual compus, sărituri, paralele inegale şi bârnă, şi a cucerit medalia de argint la sol.
La Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia a devenit prima gimnastă din era modernă a acestui sport care a primit nota 10, după prestaţia ei la paralele inegale. Până la sfârşitul competiţiei, gimnasta din România a mai obţinut încă şase note de zece.