PRODUCTIE: 2001
REGIE: Gil Junger
DISTRIBUTIE: Martin Lawrence Tom Wilkinson Marsha Thomason
Jamal (Martin Lawrence) este un ratat, cu o slujbă de doi bani, într-un parc de distracţii numit Lumea Medievală. Viaţa lui patetică este dramatic dată peste cap în timp ce curăţa şanţul cu apă stătătoare. El găseşte în mlaştină un medalion pe care încearcă sa îl scoată de acolo.
Această operaţiune însă nu este una prea simplă, aşa că în timpul încercării lui disperate se loveşte la cap, cade în apă şi este tras într-un vârtej. Jamal se trezeşte în Anglia anilor 1328, unde descoperă cu uimire că viaţa sa modernă învăţată în ghetou se bate cap în cap cu viaţa din perioada renascentistă pe care este nevoit să o trăiască acum.
Cei care îl întâlnesc îl iau drept francez datorită felului ciudat de a se îmbrăca şi de a vorbi. În drumurile sale, el se împrieteneşte cu o seducătoare luptătoare, Victoria, si cu Knolte, un fost cavaler sărac şi alcoolic care îşi dezamăgise regina.
În cele din urmă, Jamal va fi forţat să devină un cavaler negru şi să îşi arate măiestria într-o luptă periculoasă, însă înainte de asta, se abandonează farmecelor frumoasei Victoria.