Charlie si fabrica de ciocolata



PRODUCTIE: 2005
REGIE: Tim Burton
DISTRIBUTIE: Johnny Depp Freddie Highmore Helena Bonham Carter David Kelly Eileen Essell Noah Taylor
Charlie trăieşte în mica căsuţă a familiei Bucket, în umbra misterioasei fabrici de ciococlată a lui Willy Wonka. Extravagantul patron anunţă că îi va primi ca oaspeţi pe cei cinci copii ce vor descoperi în amabalajul ciocolatelor un bilet câştigător auriu. Ca prin minune, săracul Charlie se alătură celorlalţi copii răsfăţaţi. Familia hotărăşte ca Bunicul Joe să îl însoţească pe Charlie în această aventură unică în viaţa lui.

Odată intrat, Charlie este uimit de fiecare privelişte în parte. Echipe de Oompa - Loompa veseli depozitează munţi de batoane lângă cascade spumoase de ciocolată sau merg cu bărci lucitoare, îmbrăcate în zahăr, cu capete de dragoni pe râuri de ciocolată, pe lângă lanuri unduindu-se de trestie de zahăr şi iarbă din mentă şi zahăr. Bezele cu cremă de cireşe cresc în tufişuri, coapte şi dulci. În alte părţi, o sută de veveriţe dresate pe o sută de scăunele sparg nuci pentru ciocolate mai repede decât orice maşină, iar Wonka în carne şi oase merge cu un lift imposibil din sticlă care se propulsează în părţi, oblic şi în orice altă direcţie la care te-ai putea gândi prin fabrica imensă şi fantastică.

S-a spus că Wonka nu a mai ieşit în afara fabricii de ani întregi. Charlie poate doar face presupuneri despre cine este Willy şi de ce şi-a devotat viaţa fabricării ciocolatei. (Iar Burton are grijă să ni-l prezinte copil ascultător cu tată dentist, un foarte uman Christopher Lee).

Între timp, ceilalţi copii dovedesc că nu sunt dintr-un aluat bun, sunt atât de preocupaţi de ei înşişi încât nu apreciază creaţiile lui Wonka. Unul câte unul, din cauza firilor lor lacome, răsfăţate, de soi rău sau de tipul "ştie-tot" ajung în tot felul de necazuri, ceea ce duce la eliminarea lor din cadrul excursiei înainte ca aceasta să se termine (minunate momente, pline de un umor subtil).

Atunci când doar micul Charlie Bucket mai rămâne, Willy Wonka îşi dezvăluie secretul final, cel mai mare premiu dintre toate: cheile fabricii. Izolat de mult timp de propria lui familie, Wonka simte că este momentul să găsească un moştenitor al imperiului de dulciuri, o persoană în care poate avea încredere că va continua munca lui de viaţă, aşa că a inventat acest concurs elaborat pentru a alege un copil special.

Însă gestul lui de o generozitate nemăsurată îi poate aduce un dar mult mai valoros în schimb.

Publicată în 1964, "Charlie şi Fabrica de Ciocolată" a lui Roald Dahl a aniversat de curând 40 de ani de la publicare. Iubită în aceeaşi măsură de copii şi de adulţi, cartea s-a vândut în peste 13 milioane de exemplare în lumea întreagă şi a fost tradusă în 32 de limbi. Popularitatea sa permanentă arată cât de bine autorul a înţeles, a apreciat copii şi a comunicat cu ei.

viewscnt

Stiri