Dragoste cu preaviz



PRODUCTIE: 2002
DISTRIBUTIE: Sandra Bullock, Alicia Witt, Hugh Grant, Dana Ivey
Milionarul George Wade are nevoie de un nou Şef al Oficiului Juridic. El are prostul obicei de a angaja femei avocat, cu trecuturi dubioase, pentru a se culca cu ele, până când acestea fac greşeli atât de mari încât sunt date afară de fratele său Howard. Lucy, un strălucit avocat de la Harvard, cu o minte strategică şi conştiinţă socială, încearcă să-l oprească pe George şi compania sa să demoleze centrul cartierului ei, pentru a construi alte clădiri. Când acesta promite că va încerca să protejeze centrul cartierului, ea acceptă slujba.

După luni de primit telefoane la ore târzii pentru a-l sfătui în toate, de la alegerea hainelor, la meciul de tenis şi actele pentru divorţ, Lucy, exasperată îi dă lui George un preaviz de două săptămâni. Aici intră în scenă June Carter, o avocată ambiţioasă, tânără şi cu puţină experienţă, dar cu un ochi foarte atent pentru George. În final, fluşturaticul bogătaş realizează pierderea incalculabilă a unui confident, a unui consultant, a unui sprijin care scotea la iveală tot ce era mai bun în el.

Filmul îi aduce în tandem nostim şi romantic pe actriţă americană Sandra Bullock şi pe cel mai delicios britanic din filmele de gen, Hugh Grant, la fel de bâlbâit şi zăpăcit ca de obicei. În afară de poveste de dragoste, filmul rămâne în amintire prin imaginile din New York şi scena întâlnirii la bal, demnă de "Cenuşăreasa".
viewscnt

Stiri