PRODUCTIE: 2007
DISTRIBUTIE: Jessica Capshaw
Art Hindle
Chad Willett
Totul pare să se năruie în jurul lui Cassie Stewart atunci când se trezeşte cu un pistol în mână, lângă trupurile neînsufleţite, pe jumătate dezbrăcate, ale iubitului ei, Bobby Rose şi al prietenei ei cele mai bune, Diane Summers. Fiind singurul martor, Cassie este vânată de mass-media şi nevoită să depună mărturie în instanţă. În timpul audierii, este dezvăluită relaţia lui Cassie cu Bobby, astfel că ea devine în scurt timp suspectă, mobilul fiind gelozia. Cassie este găsită vinovată şi e nevoită să se ascundă, hotărâtă să-şi dovedească nevinovăţia. LG Mennick, chipeşul avocat al lui Cassie, e gata să o ajute în încercarea disperată de a-l găsi pe asasin. Cassie începe să facă investigaţii pe cont propriu, dar neavând niciun martor şi prea puţine dovezi, se dovedeşte a fi o misiune dificilă. În încercarea de a se disculpa de crima brutală de care este acuzată, Cassie caută în dormitorul Dianei, sperând să găsească un indiciu care să o ducă la criminal. Ea descoperă curând o cutie plină cu lucruri care au aparţinut prietenei sale, lucruri care indică existenţa unui iubit secret. Înarmată cu această informaţie, Cassie urmăreşte o nouă pistă, sub îndrumarea avocatului ei. Pe măsură ce se apropie de aflarea identităţii criminalului, Cassie descoperă cu groază că propria-i viaţă este ameninţată de singurii oameni în care credea că poate avea încredere. Cu toată lumea împotriva ei, inteligenţa şi curajul sunt singurele lucruri care o mai ţin în viaţă.