Mere rosii



PRODUCTIE: 1976
DISTRIBUTIE: Mircea Diaconu Angela Stoenescu Carmen Galin Mitică Popescu

Eroul principal, un tânăr medic chirurg (pasionat consumator de mere roşii), excelent profesionist, inflexibil cu respectarea normelor morale, se află într-o luptă permanentă cu indiferenţa şi ignoranţa semenilor săi, cu micimea lor sufletească, cu obtuzitatea şi carierismul directorului spitalului.

Filmul „Mere Roşii” exprimă mai exact conflictul dintre talentul, abnegaţia profesională, respectarea jurământului lui Hipocrate, al protagonistului aflat faţă în faţă cu mediocritatea, suficienţa şi carierismul unor confraţi, care, cu orice preţ, vor să acceadă pe scara profesională şi socială. Ascensiunea tânărului medic Mitică Irod, repartizat într-un spital de provincie, îl face pe  doctorul Mitroi, prototipul personajului plafonat profesional, să-şi vadă periclitată poziţia de director al spitalului. Mitică nu face niciun compromis în  relaţia cu superiorul său, căruia-i aminteşte mereu de menirea acestuia, de funcţia pe care o reprezintă. Ignoră aşa-zisele "convenienţe sociale" şi nu face rabat în abordarea problemelor spitalului şi ale pacienţilor. Bine intenţionat şi lucid, gata de sacrificii  personale, el consideră că are pe lume un singur duşman real: moartea, pe care, din păcate, nu reuşeşte întotdeauna s-o înfrângă.

viewscnt

Stiri