Michael Clayton



PRODUCTIE: 2007
DISTRIBUTIE: George Clooney Tom Wilkinson Tilda Swinton Sydney Pollack
Michael Clayton este un tip care aranjează tot felul de afaceri dubioase în cadrul unei mari firme de avocatură din New York. La cererea co-fondatorului firmei, Marty Bach, Clayton, fost procuror crescut într-o familie de poliţişti, ajunge să se ocupe de treburile murdare ale distinsei corporaţii "Kenner, Bach & Ledeen".

Clayton este omul bun la toate, curăţă "mizeria" clienţilor, începînd cu fuga de la locul accidentului, până la neveste care şterpelesc din magazine, politicieni corupţi sau poveşti care ruinează reputaţiile prin presă. Deşi nemulţumit de treaba care o face, Clayton este legat de mâini şi de picioare la firmă, având în spate un divorţ costisitor, patima jocurilor la cazino şi un munte de datorii de plătit.

La compania de produse agrochimice U/North, cariera consilierului-şef Karen Crowder (Tilda Swinton) depinde de o anume înţelegere de câteva milioane de dolari, pe care firma la care lucrează Clayton a obţinut-o prin negociere în cursul unui proces. Avocatul firmei "Kenner, Bach & Ledeen", strălucitul Arthur Edens (Tom Wilkinson), cel care a construit cazul, are o cădere nervoasă şi e pe cale de a sabota toată acţiunea U/North.

Ca întotdeauna, Clayton e trimis "pe teren" să evalueze şi să repare dezastrul fără precedent, dar, cu acest prilej, începe să-şi dea seama cine şi ce a devenit.

Filmul “Michael Clayton” a castigat atat un premiu Oscar cat si un premiu Bafta in 2008, ambele pentru cea mai buna actrita in rol secundar - Tilda Swinton, si sase nominalizari la premiile Oscar pentru: “cel mai bun film”, “regie”, “muzica originala”, “cel mai bun actor in rol principal” – George Clooney, “cel mai bun actor in rol secundar” – Tom Wilkinson, “scenariu original”.
viewscnt

Stiri