PRODUCTIE: 1999
REGIE: John Terlesky
DISTRIBUTIE: Ice-T
Suzy Amis
Încercând să evite un dezastru, armata americană pregăteşte lansarea în spaţiu a unei bombe nucleare cu care să se încerce distrugerea meteorului gigantic. Însă generalul Meech (Max Gail) înţelege că singura şansă este, de fapt, folosirea "Proiectului Thor", un vechi sistem de sateliţi din cadrul programului "Războiul Stelelor". El apelează la creatorul lui Thor, dr Corbett (Linden Ashby), însă acesta este răpit de o sectă militantă, condusă de Thomas Payne (Mario Van Peebles), un individ venerat de adepţii săi, dar pe care FBI îl consideră un criminal periculos şi un traficant de arme. Prin surse proprii Payne aflase de pericolul ce ameninţa planeta şi se hotărâse să elimine pe oricine ar fi încercat să împiedice "lucrul Domnului".
Pentru a-l împiedica pe Payne să-şi îndeplinească planurile, gen. Meech apelează la agenta FBI Janyne Tyrell (Suzy Amis), o specialistă în psihologia crimei, şi la Matthew Reese (Ice T), un individ cu experienţă în lupta împotriva sectei. Într-o adevărată cursă contra timp, Tyrell şi Reese se infiltrează în sediul lui Payne încercând să-l salveze pe dr. Corbett la timp pentru a reconigura sistemul Thor.