Grig Chiroiu a împlinit 50 de ani!

Grig Chiroiu a împlinit 50 de ani!

Grig Chiroiu, alias Pupăză din serialul Trăsniţii de la PrimaTV, a împlinit în acest week-end (7 februarie), vârsta de 50 de ani şi se simte mai bine ca niciodată, înconjurat de prieteni, colegi şi familie. Drept urmare, în familie cât şi pe platourile de filmare de la sitcomul Trăsniţii, a fost sărbătorit cum se cuvine.

Despre jumătatea de secol pe care tocmai a sărbătorit-o, Grig spune: “Având in vedere că mi-am început ziua cu o invitaţie la Spa, fiind unul din cadourile primite, în care am beneficiat de două ritualuri, “Tinereţe fără Bătrâneţe” şi “Pasărea Măiastră”, adică un masaj pentru Pupăză, pot spune că am primit această vârsta, mai relaxat şi mai tânăr. Nu contează vârsta, contează cum te simţi în interior, iar eu m-am simtit de nota 10! Asta poate şi pentru faptul că cei din familie, care mi-au organizat şi o surpriză de ziua mea, au evitat să-mi tot aducă aminte vârsta pe care am împlinit-o, înlocuind 50-ul cu 5 de 10! Deci, mă simt perfect, de 5 ori mai tânăr, mai fericit şi împlinit! Şi asta datorită familiei şi prietenilor dragi şi apropiaţi, care au fost alături de mine şi care m-au făcut să intru în această vârstă frumoasă, cu bucurie, vitalitate şi recunoştinţă. “

În ceea ce priveşte cadourile primite, Grig spune că au fost multe tricouri cu cifra 50, cu tot felul de urări, care mai de care mai haioase, bancnote ediţie specială Grig Chiroiu în care leii s-au transformat în ani, o invitaţie să sară cu paraşuta, tablouri cu 50 de mesaje şi poze din partea prietenilor, şi nu în ultimul rând, cea mai frumoasă petrecere surpriză organizată de familie: “ Pe lângă faptul ca am fost înconjurat de familie şi prieteni, am avut parte de mai multe momente, printre care un filmuleţ cu urări din partea celor apropiaţi care nu au putut fi alături de mine, dar, pe care i-am simţit atunci lângă mine. Din acest filmuleţ nu au putut lipsi, bineînţeles colegii mei din Prima TV, cărora le mulţumesc pe această cale.”

viewscnt

Din aceeași categorie