A murit de nervi
Un incident în trafic s-a terminat tragic, la Arad.
Un şofer, care a scos cuţitul la un alt conducător auto, a făcut stop cardiac şi a murit. Totul s-a întâmplat într-o intersecţie din Arad. Tedi Gurilă, un om de afaceri cunoscut în oraş şi bănuit că dă bani cu camătă, şi-a ieşit din fire când un alt şofer l-a claxonat. I-a blocat maşina în trafic, apoi s-a repezit la el.









