Imaginile cu un român care scapă cu viaţă dintr-o avalanşă fac înconjurul lumii. Snowboarder-ul Sorin Radu a fost la un pas de moarte pe vârful muntelui Păpuşa din judeţul Gorj. Camera go pro pe care o avea instalată pe casca de protecţie a filmat întreaga scenă.
Nimic nu părea să prevestească terifiantul moment prin care salvamontistul voluntar şi instructorul de sporturi de iarnă Sorin Radu avea să treacă. Era o zi superbă de 3 februarie, soarele strălucea, stratul de zăpadă părea perfect aşa că toate condiţiile erau îndeplinite pentru o coborâre cu placa. Numai că natura s-a ţinut de surprize.
Cu o viteză ameţitoare zăpada se crapă sub picioarele românului. Scoarţa de omăt pocneşte şi într-un final îl înghite. Totul se întâmplă pe muntele Păpuşa, din judeţul Gorj. Camera GoPro instalată pe casca lui Sorin surprinde totul. Ca prin minune, tânărul scapă cu viaţă. La final îşi face chiar şi o fotografie în care parcă zâmbeşte destinului. Imaginile postate de el pe internet au făcut înconjurul lumii şi au fost preluate de Daily Mail, Le Monde sau ABC News.










