Actorii din “Iubiri secrete” s-au întâlnit cu copiii din Complexul Social Sfânta Maria

Actorii din “Iubiri secrete” s-au întâlnit cu copiii din Complexul Social Sfânta Maria
Îndrăgiţii actori din reality-telenovela “Iubiri secrete” au avut parte de o surpriză pusă la cale de copiii din Complexul social de servicii Sfânta Maria din Bucureşti. De câteva zile, micuţii s-au pregătit riguros, asemenea personajelor preferate, învăţând roluri şi cântece cu care să-i surprindă pe actorii preferaţi. În schimb, aceştia le-au adus copiilor dulciuri şi jucării.
 
Copiii s-au dovedit a fi cei mai înfocaţi fani ai serialului de la Prima TV, Simona, Tauru’, Ştefan, Sorin, Valeria şi Ionuţ fiind întâmpinaţi cu mare entuziasm şi cu un program artistic pe măsură, care a fost îndelung aplaudat. Cu toate că nu au putut fi prezenţi la această întâlnire, Bogdan Marchidan, alias Mădălin, şi Alin Brancu, alias Radu, au transmis mesajele lor celor mici prin intermediul lui Cătălin Stănciulescu, regizorul serialului.
 
Pe actorii din “Iubiri secrete” îi puteţi urmări în fiecare săptămână, de luni până miercuri, la ora 19.30, numai la Prima TV.
 
 
viewscnt

Din aceeași categorie