Crame de familie: vinul care trece de la o generaţie la alta

Crame de familie: vinul care trece de la o generaţie la alta

Via a fost plantată de părinţi sau de bunici, vinul îl face fiul sau fiica, iar la masă se aşază adesea trei generaţii. Unele familii îngrijesc aceeaşi vie de zeci de ani, altele au recuperat pe drumuri anevoioase pământul pierdut de străbunici, iar altele au început de la zero, în ultimul deceniu, construind totul împreună: de la primul butaş până la spaţiile primitoare pentru oaspeţi.

Am adunat câteva dintre aceste poveşti din cramele vizitate în filmările pentru emisiunea „România din Cramă în Cramă”.

Via care trece din mână în mână

La câţiva kilometri de Oradea, în Biharia, familia Darabonţ lucrează viile de trei generaţii. Povestea porneşte de la pivniţa cumpărată în 1907 de străbunicul lui Betty Darabonţ, transmisă apoi bunicului şi tatălui său. Părinţii, Erzsébet şi Sándor Darabonţ, au studiat la rândul lor oenologia la Budapesta, iar din 2016 suprafaţa familiei a crescut de la două la peste 40 de hectare, cultivate cu 13 soiuri: de la Fetească albă şi Fetească regală până la Furmint, Traminer roz şi Burgund mare.

Betty, oenologul cramei, a plecat de acasă la 14 ani pentru a studia la Budapesta, a continuat la Milano, Londra şi Bruxelles şi a absolvit un master în oenologie la Montpellier, revenind în Biharia în 2021. Spune că legătura ei cu vinul a început „în crama bunicii”. Deciziile se iau în familie, împreună cu părinţii şi sora sa, Vera. Gamele Darabonţ sunt diverse şi curajoase, de la Urme, Projekt şi Mezzin la vinul orange RA (din gama DA-RA-BO-NT) şi spumantul Median, iar crama continuă să se dezvolte.

Tot trei generaţii se întâlnesc la Pivniţa Savu, la Ciumbrud, în arealul DOC Aiud. Tradiţia a început cu bunicul Nicolae Savu, care îşi aminteşte încă de strugurii zdrobiţi la călcător, şi a fost transmisă fiilor săi, printre care Gabriel Savu. Familia a lucrat ani buni în podgorii din Germania, aducând acasă o rigoare nemţească. Pasiunea din pivniţă şi garaj a devenit afacere de sine stătătoare în 2016. Astăzi, nepotul Sergiu Savu, primul inginer oenolog al familiei (cu licenţă şi master la USAMV Cluj-Napoca), conduce crama.

Pe dealurile Ciumbrudului, acoperite de peste 250 de hectare de vie, 8 hectare aparţin familiei Savu, cei mai mulţi butuci având peste 40 de ani. Pe cutiile de vin stă scris crezul lor: „Unele lucruri poate se schimbă de-a lungul timpului, dar mereu începem şi terminăm cu familia”. Planurile urmează ritmul locului: degustări, tururi ghidate şi spaţii de cazare chiar în mijlocul viei.

La Carei, în nordul extrem al ţării, Vinăria Jugrestan demonstrează cât de intimă şi, totuşi, cât de trainică poate fi o poveste de familie. În anii '80, Ioan Jugrestan a luat în arendă de la fostul GOSTAT câteva rânduri de vie rămase de la şvabi, a căutat vechii proprietari şi a cumpărat terenul. A început cu doar patru rânduri şi câţiva hibrizi, înlocuiţi treptat cu viţă nobilă. Fiul său, Cristian, a crescut printre butuci, a absolvit ştiinţe economice la Cluj, a urmat un master în tehnologia vinului şi s-a întors acasă: „În 2015, am preluat frâiele de la tata, iar în 2019 am scos primele etichete autorizate”.

Plantaţia are puţin sub un hectar, împărţită în patru parcele cu soiuri tradiţionale ale zonei, precum Iordana şi Ardeleanca, alături de Fetească albă, Riesling de Rin, Fetească neagră şi Merlot. Producţia este de câteva mii de litri pe an, maturată în două pivniţe vechi de 100, respectiv 200 de ani. Cristian se ocupă singur de tot, de la vie la etichetare şi vânzări, s-a specializat şi ca bucătar pentru a-şi primi oaspeţii la masă, iar acum definitivează primele sticle de spumant.

În Vrancea, în DOC Coteşti, Constantin Gîrboiu punea bazele afacerii în 2005, achiziţionând de la moştenitorii familiei Zamfirescu aproximativ 45 de hectare de vie şi vechea Fermă 16 a IAS Coteşti. Astăzi, domeniul măsoară 180 de hectare, iar crama poartă firesc numele familiei: Crama Gîrboiu. Numele celor dragi se regăsesc şi pe sticle: gama Livia îi aparţine fiicei fondatorului, Livia Gîrboiu, care reprezintă a doua generaţie activă în cramă; vinul Constantin 60 a marcat aniversarea tatălui, iar Petite Helena este dedicat micuţei Elena, noua generaţie a familiei. „Elena creşte deja în acest univers. Pentru noi, vinul nu este o afacere, este un mod de viaţă”, mărturiseşte Livia Gîrboiu. În 2026, Crama Gîrboiu a fost desemnată pentru a patra oară consecutiv „Best Romanian Producer” în cadrul competiţiei internaţionale Mundus Vini.

Întoarcerea acasă

Pentru alte familii, vinul a însemnat recuperarea unei moşteniri pierdute. La Drăgăşani, conacul de pe dealul Dobruşa fusese cumpărat în 1927 de Iancu şi Maria Râmniceanu. Rămasă văduvă la o vârstă tânără, străbunica a crescut singură trei copii şi a administrat moşia unde trăia de la Paşte până la Crăciun. Fiica ei a locuit pe domeniu timp de 25 de ani, până la confiscarea proprietăţii de către regimul comunist. Conacul a fost restituit familiei după 1990, iar în 2007, Cristiana Stoica (strănepoata Mariei Râmniceanu) şi soţul său, Valeriu Stoica, au fondat aici crama Avincis.

Astăzi, rolurile sunt armonios împărţite: Valeriu Stoica gestionează via, vinificaţia şi certificările DOC, stabilind împreună cu oenologul profilul fiecărei recolte; Cristiana Stoica coordonează ospitalitatea, asocierile culinare, evenimentele culturale şi reţeaua de distribuţie; fiica lor, Andreea Stoica, conduce comunicarea şi marketingul, în timp ce nepoţii cresc deja printre rândurile de viţă. Memoria familiei trăieşte şi în vinuri: Cuvée Amélie, o Tămâioasă românească dulce, îi este dedicată bunicii Amelia.

În satul Sântu, lângă Reghin, avocatul Vasile Costea a ales să readucă viticultura pe pământul natal. Pe dealurile din jur dăinuia o vie săsească abandonată după 1989, cu rădăcini anterioare Primului Război Mondial. În jurul anului 2010, Vasile Costea a cumpărat terenul, l-a replantat cu soiuri nobile şi a reabilitat clădirea din 1952 care adăpostise odinioară centrul agricol al satului. „Dragostea pentru sat şi pentru casa părintească m-a îndemnat spre această investiţie”, explică el. După gama de debut Gură de Rai, vinurile poartă astăzi numele Poarta Sufletului. Crama integrează şi o galerie de artă, iar facilităţile de cazare sunt în curs de amenajare.

La Jelna, lângă Bistriţa, fraţii Ovidiu şi Daniel Moldovan au replantat în 2016 dealurile menţionate ca podgorii încă din harta iosefină a Transilvaniei din secolul al XVIII-lea. Tradiţia e atestată şi în cronicile ecleziastice: pictorul bisericii din Jelna, Petrus Murator, fusese retribuit în butoaie cu vin. Cei doi fraţi cultivă în prezent 26 de hectare şi au creat la Crama Jelna o destinaţie completă de enoturism, cu hotel, spa şi restaurant.

Crame construite împreună, de la zero

Multe crame de familie din România contemporană sunt proiecte tinere, ridicate prin forţe proprii. La Herneacova, aproape de Recaş, Alexandru Mihuţi a ajuns la vin pe drumul cel mai neobişnuit dintre toţi. Socrii lui au plantat 10 hectare de vie în 2015, când el juca încă baschet de performanţă. În 2017, după o accidentare care l-a ţinut câteva luni departe de teren, a început să lucreze în vie. După câţiva ani în care au comercializat strugurii, în 2020 Diana şi Alexandru Mihuţi au lansat prima vinificare proprie, cu Alexandru ca ucenic în cramă, alături de vinificatorul Vasile Hîrîci. Proiectul Domeniile Sescu, cu vinurile îmbuteliate sub eticheta Viniera, mizează pe viticultură ecologică, intervenţie minimă în cramă şi maturare în butoaie de stejar românesc.

În Bihor, pe Valea Barcăului, soţii Domuţa au înfiinţat în 2016 cele 5,4 hectare ale Cramei Dextra, plantate cu Merlot, Riesling italian şi Fetească regală. În 2020 au inaugurat pensiunea agroturistică de 5 margarete de lângă vie, iar în 2021 au ieşit pe piaţă cu primele sticle. Denumirea face trimitere la fosta abaţie benedictină de la Sâniob, păstrătoare, conform legendei, a relicvei mâinii drepte a Regelui Ştefan cel Sfânt (Sancta Dextra). Vinul roşu Monachus, învechit 24 de luni în baricuri lucrate manual, duce mai departe acest fir istoric.

La Diosig, Dan Corbuţ a început cu 2,5 hectare de viţă-de-vie, ajungând la o suprafaţă de 8,5 hectare, iar în 2026 a inaugurat noua cramă realizată prin cofinanţare europeană. Copiii săi conduc operaţiunile curente: Raul este administrator şi gestionează vinificaţia, vânzările şi promovarea terroirului din Diosig, iar Georgiana coordonează zona de marketing şi evenimente.

Pe colinele din Răteşti, în vecinătatea cetăţii Ardud, Crama Teodor reprezintă împlinirea unei dorinţe de familie. Teodor Giurgiu, economist de profesie, a transformat pasiunea moştenită de la tatăl său într-o podgorie plantată în 2011 prin reconversie viticolă. Din 2016 vinurile au intrat în piaţă, adunând peste 50 de medalii, iar din 2024 crama s-a extins cu o sală dedicată de degustare şi beciuri proprii, urmând deschiderea primelor camere de oaspeţi.

La Teaca, în ţinutul Lechinţei, familia Muntean administrează cele 20 de hectare ale cramei Valea Ascunsă, având o capacitate de procesare de circa 100.000 de litri. Domeniul a fost gândit ca o destinaţie de relaxare: în jurul viilor au fost ridicate cabane de pescuit şi agrement, iar Andra Bianca Muntean gestionează strategia de comunicare şi imagine a brandului.

În podgoria Drăgăşani, Valentin Ochea a înfiinţat Crama Valens pornind iniţial de la dorinţa de a vinifica pentru uzul familiei. Mica gospodărie s-a transformat treptat într-un complex enoturistic cu cramă, spaţii de cazare, restaurant şi zonă de relaxare deschise în mai 2025. Fiica sa, Denisa Ochea, studentă la Politehnică, este gazda oaspeţilor şi responsabila pentru organizarea evenimentelor.

În Moldova, în podgoria Huşi, Domeniile Avereşti au o istorie care începe în 1874, când boierul Ştefan Negruzzi a plantat vie pe moşia sa de la Avereşti şi a construit beciul de piatră care se păstrează şi azi. Povestea familiei Duluţe începe după 1989, când Constantin Duluţe, un om care şi-a petrecut viaţa în agricultură şi a condus la sfârşitul anilor '90 Direcţia Agricolă Vaslui, a preluat primele 100 de hectare de vie. În 2005 a cumpărat compania Avereşti, aflată atunci aproape de faliment, iar din 2010 a replantat viile şi a construit o cramă modernă. Pentru el, viticultura este „vârful agriculturii”, iar de la început şi-a propus să readucă în atenţie soiurile locului: din cele aproximativ 650 de hectare, Avereşti are astăzi cea mai mare suprafaţă cu Busuioacă de Bohotin şi Zghihară de Huşi din ţară.

Cu timpul, afacerea a devenit una de familie. Fiica lui, Crina Duluţe Florea, co-proprietar al companiei, a studiat marketingul la ASE şi în Portugalia şi coordonează astăzi marketingul companiei, iar soţul ei, Rareş Florea, a renunţat la o carieră în vânzări în mediul corporate, ultima dată la Fitbit, pentru a deveni, în 2019, country manager al Domeniilor Avereşti. Tatăl şi fiica vorbesc despre o afacere cu vin ca despre „o construcţie făcută cu gândul de a fi lăsată moştenire”, iar Crina şi Rareş cresc deja următoarea generaţie.

Vinul care rămâne în familie

De la lotul de sub un hectar din Carei până la domeniul de sute de hectare din Avereşti, toate aceste crame împărtăşesc aceeaşi filozofie: deciziile esenţiale se dezbat în familie, iar via este lucrată cu gândul la generaţia care urmează. Pentru vizitator, experienţa înseamnă adesea o poveste împărtăşită chiar la buza butoiului, rostită la persoana întâi de cel care a sădit viţa sau a vinificat recolta.

Vinul românesc, pe ecran

Familiile din acest articol se numără printre oamenii pe care îi veţi cunoaşte îndeaproape în „România din Cramă în Cramă”, emisiune realizată de Marinela Ardelean, Wines of Romania, în colaborare cu Wines of Europe.

În şapte episoade, dedicate celor şapte regiuni viticole ale ţării, emisiunea trece prin peste 80 de crame şi ascultă poveştile celor care fac vinul românesc de azi, inclusiv ale generaţiei care îl va face mâine.

„România din Cramă în Cramă” se difuzează pe Prima TV în fiecare sâmbătă, la ora 13:00, cu o ediţie specială pe 1 decembrie 2026.

viewscnt

Din aceeași categorie