Alungati din scoli
Furia oamenilor şi a dascălilor cu salarii tăiate i-a alungat pe politicieni din şcoli! Dacă înainte nu ratau deschiderea anului şcolar pentru a-şi face puţină campanie electorală, acum, linişte totală.
Nici guvernanţii şi nici parlamentarii n-au mai avut curaj să dea piept cu românii apăsaţi de sărăcie. Aleşii noştri şi-au luat, totuşi, liber din Parlament fără să piardă bani din salariu.Nici preşedintele Traian Băsescu şi nici premierul Emil Boc n-au mers la deschiderea noului an şcolar. În afară de şeful de la Educaţie, Daniel Funeriu, un alt ministru care s-a încumetat să dea ochii cu elevii şi părinţii lor a fost deputatul Valerian Vreme, proaspăt şef peste Telecomunicaţii. Profesorii de la liceul Tudor Vianu din capitală l-au primit pe ministrul democrat-liberal.









