Anişoara Vlad a câştigat admiraţia telespectatorilor, dar şi a specialiştilor de la „Ajutor! Vreau să slăbesc!”, care au declarat că nu au mai întâlnit un concurent mai ambiţios şi mai disciplinat. Prin programul recomandat de nutriţionista Cornelia Marin şi antrenorul Stelian Tufaru, Anişoara a reuşit să slăbească 21 kg.
„Participarea mea la Ajutor! Vreau să slăbesc! a fost un real ajutor şi o experienţă plăcută în acelaşi timp”, povesteşte protagonista ediţiei de luni.
„Am slăbit 21kg! Urmez în continuare dieta recomandată de Cornelia şi gătesc după reţetele ei. Am renunţat la cartofii prăjiţi, covrigei, chipsuri, biscuiţi, pâine şi paste făinoase. Nu a fost uşor să-mi schimb modul de viaţă, pentru că e nevoie de multă ambiţie, iar când trebuie să găteşti pentru familie altceva, este şi mai greu”, spune Anişoara.
„Am fost felicitată de cei apropiaţi, mi se spune că arăt bine şi toţi mă îndeamnă să nu mă opresc aici. Mă simt foarte bine, sunt fericită şi mândră de ceea ce am realizat cu ajutorul Corneliei şi al lui Stelian. În continuare voi merge pe acelaşi drum, şi cu alimentaţia, şi cu sportul”
Nu pierdeţi urmatoarea ediţie “Ajutor! Vreau să slăbesc!”, pe 3 februarie, de la ora 20.30, numai la Prima TV!