Apartament în flăcări

Spaimă teribilă pentru locuitorii unui bloc din Timişoara. Un apartament întreg a fost mistuit într-un incendiu, iar locatarii imobilului au fost evacuaţi din calea flăcărilor, dar şi a fumului dens. Imaginile, surprinse de un telespectator al PRIMA TV, arată cu câtă furie a izbucnit incendiul din casa unei femei. Făcea curat, iar când a băgat aspiratorul în priză, un scurtcircuit a aprins totul în jur. Greşeala ei, spun pompierii, a fost aceea că, în loc să ceară imediat ajutor, a încercat să stingă singură focul. Abia când a realizat că nu reuşeşte a sunat la 112, însă era deja mult prea târziu. Femeia a rămas acum pe drumuri.
viewscnt

Din aceeași categorie