Arestat fără dovezi

Lege aplicată discutabil când vine vorba de românii din Italia. Karol Racz, acuzat de violarea unei italience, rămâne în arestul carabinierilor, chiar dacă victima are dubii că al ar fi autorul. Femeia de 41 de ani, care a susţinut iniţial că a fost violată în ianuarie, la Roma, de conaţionalul nostru, a revenit asupra declaraţiilor. Racz, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat iniţial pentru agresarea sexuală a unei adolescente, într-un parc din capitala italiană. Nici în acest caz, testele ADN nu par să-l încrimineze pe Racz şi nici pe presupusul său complice, tot un cetăţean român. În ciuda controverselor, conaţionalul nostru a fost deja pus sub acuzare. Mai mult, potrivit unui oficial italian care l-a vizitat pe Racz la închiosare, românul susţine că a fost bătut în timpul anchetei.
viewscnt

Din aceeași categorie