Bara la bara pe dn1
Aglomeraţie în trafic, după mini-vacanţa de 1 Mai, a fost şi pe Valea Prahovei! După ce au chefuit trei zile şi două nopţi, petrecăreţii sunt nevoiţi să se întoarcă spre casele lor. Nu de alta, dar de mâine îi aşteaptă o nouă săptămână de muncă.
Turiştii au amânat până în ultima clipă sfârşitul vacanţei şi au plecat spre case pe ultima sută de metri. Asta a făcut ca drumul dinspre Valea Prahovei spre Bucureşti să se transforme într-o mare de maşini.










