Marii artişti au păşit pe covorul roşu de la Royal Opera House din Londra pentru decernarea premiilor Academiei Britanice de artă a Filmului şi Televiziunii. Producţia vedetă a serii a fost drama Boyhood sau 12 ani de copilărie. Lungmetrajul a câştigat 3 premii importante: pentru cel mai bun film al anului, cel mai bun regizor, şi cea mai bună actriţă în rol principal.
Cu toate că nu a câştigat premiile pentru cele mai importante categorii, producţia cinematografică Grand Budapest Hotel a primit cele mai multe distincţii ale serii. Filmul despre administratorul hotelului şi a tânărului său protejat a impresionat prin regie, costume, machiaj şi coafuri, muzică şi scenariu.
Pentru talentul de care au dat dovadă, artiştii Eddie Redmayne şi Julianne Moore au plecat acasă cu titlul pentru cel mai bun actor şi, respectiv, cea mai bună actriţă.










