Călători răniţi
Momente cumplite pentru câţiva călători din Galaţi, după ce autobuzele în care se aflau s-au ciocnit pe o stradă din oraş.Culmea e că, în timp ce oamenii, plini de sînge, abia răzbeau să iasă dintre fiare, o altă maşină, o dubiţă, a izbit în plin cele două autobuze. Opt pasageri au ajuns cu răni la spital, dar sunt în afara oricărui pericol, anunţă medicii. Poliţiştii au început o anchetă şi spun că totul s-ar fi petrecut din cauză că maşinile circulau una în spatele celeilalte la o distanţă foarte mică. Şoferii vinovaţi riscă să rămână fără permis în următoarele 90 de zile.









