”Câmpul cu fântâni”, monument istoric

”Câmpul cu fântâni”, monument istoric

Tradiţia nu dispare, în localitatea Păuneşti, din judeţul Vrancea. Fântânile de aici, vechi de sute de ani, încă servesc drept sursă de apă localnicilor, deşi au la dispoziţie şi un sistem modern de alimentare cu apă potabilă.

Nu se ştie câte puţuri numără ”Câmpul cu fântâni” din comuna Păuneşti, judeţul Vrancea. Tradiţia spune că, dacă se numără, vor pieri, iar localnicii sunt superstiţioşi. Zona era în trecut extrem de secetoasă, iar nevoia de apă a dus la săparea fântânilor – peste tot prin localitate. În 1897 erau 52, iar cele mai multe aveau acoperiş din şindrilă.

Cea mai mare concentrare de fântâni se află in centrului satului unde, pe o suprafata de 2500 de metri pătraţi sunt 20 fântâni. Toate sunt alimentate de un singur izvor. În trecut, fiecare sursă de apă avea un proprietar Acum, sunt folosite la liber, de cine doreşte şi are nevoie. Deşi au şi apă la robinet, oamenii preferă tot fântâna.

Autorităţile de aici se gândesc chiar să pună la punct un muzeu al fântânilor în aer liber, care ar putea aduce turişti pe aceste meleaguri.

Comuna Păuneşti este renumită şi pentru imensele sale suprafeţe viticole, iar în apropiere se află Valea Caregnei – o zonă colinară cu un peisaj pitoresc deosebit.

viewscnt

Din aceeași categorie