Capcanele amânării ratelor cu până la 9 luni

Capcanele amânării ratelor cu până la 9 luni

Românii care nu îşi mai permit să plătească ratele la bănci pot apela la amânarea lor cu până la 9 luni. Guvernul a adoptat deja normele me-to-do-logice, aşa că, cei care vor să beneficieze de această măsură trebuie să dovedeasă faptul că le-au crescut cheltuielile cu 25% din cauza crizei actuale. Numai că măsura vine şi cu multe capcane. Deşi vă bucuraţi că nu mai plătiţi ratele o perioadă, la final veţi plăti mai mult decât o făceaţi până acum, iar dobânzile vor creşte în continuare, avertizează specialiştii.

ROBOR a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani şi are o cotă de 7,71%. Asta înseamnă rate mai mari de la o lună la alta. De exemplu, pentru un credit de 250 de mii de lei pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară a crescut cu 1.000 de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aşa că mulţi români nu îşi mai permit să ramburseze creditul băncii. Acum pot lua o gură de aer proaspăt şi îşi pot amâna plata ratelor cu până la 9 luni.

Avertismentul ministrului Finanţelor este susţinut ferm şi de specialişti. Chiar dacă putem avea câteva luni de respiro pentru că nu mai plătim rate, la finalul perioadei şocul financiar ar putea fi mult mai mare.

Astfel, specialiştii ne sfătuiesc să nu apelăm la această măsură dacă nu avem neapărată nevoie doar pentru a împinge nişte datorii pe mai târziu. Mai ales că dobânzile vor continua să crească.

La finalul perioadei de amânare, ratele vor fi calculate la nivelul dobânzilor de la acel moment, iar şansa ca ele să fie mai ridicate este mare. Doar la programul Prima Casă dobânda nu se capitalizează.

viewscnt

Din aceeași categorie