Ce artişti ajung la Summer Well în 2024

Ce artişti ajung la Summer Well în 2024

În perioada 9-11 august 2024 ne dăm întâlnire la a 13-a ediţie de Summer Well, care se va desfăşura la Domeniul Ştirbey din Buftea - un spaţiu emblematic pentru festival, care găzduieşte evenimentul încă de la prima sa ediţie.

Summer Well ne surprinde în fiecare an cu momente memorabile, o locaţie feerică şi un line-up cu nume mari, dar şi cu nume up & rising pe care le descoperi pentru prima dată pe scena din Buftea. Fiecare detaliu continuă misiunea Summer Well începută în 2011, şi anume, să aducă pe scenele sale cei mai relevanţi artişti ai momentului, construind totodată un festival ca o vacanţă.

Primele nume confirmate ale ediţiei a 13-a sunt: Keane, Nothing But Thieves, Two Door Cinema Club, Tommy Cash, Son Mieux, Teezo Touchdown, Grandson, Lucky Love, Joker Out, Joesef, Ari Abdul, Stone, Dwells, Rareş, Lvx Machina, +SHE+ şi SPP Summer Extravaganza.

Keane este o trupă britanică recunoscută la nivel internaţional pentru metodele alternative de a crea muzică. Aceştia adaugă un twist oricărei melodii prin folosirea sintetizatorului sau a pianului în locul chitarei - diferenţiindu-se în mod clar de celelalte trupe rock. Summer Well va fi prima ocazie cu care Keane va ajunge în România, moment ce coincide cu sărbătorirea a 20 de ani de la lansarea aclamatului lor album de debut “Hopes and fears”.

Prieteni apropiaţi ai festivalului, Nothing But Thieves şi-au propus să revină pentru încă o ediţie Summer Well. De la ultima lor apariţie de pe Main Stage şi până acum, au mai creat o serie de materiale cu care sunt gata să ne surprindă.

Alături de ei, îi avem pe inimitabilul Tommy Cash - cunoscut pentru stilul său vizual alternativ - şi pe Lucky Love - artistul care a cucerit reţelele de socializare cu piesa sa "Masculinity", reflectând spiritul poetic al unei întregi generaţii.

”Prin această ediţie Summer Well ne dorim să demonstrăm că numărul 13 este unul cu adevărat norocos. Un noroc care se materializează prin concerte live unice, experienţe şi activităţi gândite special pentru publicul festivalului şi o atmosferă care îmbină arta şi cultura într-un mod captivant. Cu un line-up care îi include pe Keane, Nothing But Thieves şi Tommy Cash, cred că suntem gata să oferim publicului o serie de momente cu adevărat memorabile.” declară John Varbiu, unul dintre organizatorii Summer Well.

Summer Well este un festival Orange, susţinut în fiecare an de partenerii: glo, Beck’s, ING, Visa, Mega Image, Pepsi, Red Bull, Bacardi, Jägermeister, Martini, Bombay Sapphire, Juicy Water, Tazz, Fashion Days, Converse, MedLife, Ford, alpro, Transalpina, Vitamin Aqua, SVR, La Roche-Posay.

Abonamentele pot fi achiziţionate pentru o perioadă limitată la preţul promoţional de 375 lei + taxe de pe summerwell.ro

viewscnt

Din aceeași categorie