Decembrie însângerat

Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara! Asta se striga acum un sfert de secol pe străzile oraşului care a înţeles că stă în puterea lui să schimbe istoria şi ...a făcut-o. A plătit, atunci, cel mai crud tribut de sange. Pe 17 decembrie 1989, la Timisoara se trăgeau primele focuri de armă şi cădeau sub gloanţe primii tineri martiri ai Revoluţiei! Oraşul martir îşi plânge şi astăzi morţii.

17 decembrie 1989. A fost duminica în care Timişoara a fost devastată. Magazinele din centrul oraşului aveau vitrinele sparte şi incendiate. Atunci autorităţile comuniste au decis să scoată armata în stradă, la ordinele stricte ale lui Nicolae Ceauşescu.

Zeci de militari, însoţiţi de fanfară, au defilat pe bulevarde şi au reuşit rapid să stârnească furia protestatarilor, care voiau să ajungă la clădirea Comitetului Judeţean de Partid. În calea oamenilor, apar tancuri şi maşini blindate.

Radu Tinu, fost adjunct-şef al Unităţii de Securitate din Timiş, povesteşte că militarii au deschis focul la ordinul generalului Vasile Milea. Tot el spune că la Timişoara au fost mobilizaţi ca să restabilească ordinea generalii de armată Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Lor li s-au alăturat generalii Nuţă şi Mihalea din partea miliţiei şi generalul Macri din partea Securităţii. Atunci s-a dat ordinul de tragere.

La 25 de ani de la evenimentele sângeroase, Traian Orban retrăieşte în fiecare an clipele din 17 decembrie, atunci când a fost împuşcat. De profesie medic veterinar, venise la Timişoara pentru a se alătura protestatarilor.

Alături de sute de tineri ajunsese în Piata Libertăţii, când s-au auzit primele focuri de armă.

În rafalele de gloanţe, sute de oameni au căzut victime în războiul cu inamicul invizibil. Străzile din Timişoara se transformaseră într-un adevărat câmp de război...

Imaginea de coşmar o băntuie şi acum pe Georgiana Carpin. În acele clipe terifiante îşi căuta disperată soţul care se alăturase grupului de manifestanţi.

A umblat ca să-şi găsească bărbatul, cu care era căsătorită de doar trei ani, şi prin spitalele, ticsite cu....cadavre. Abia peste trei zile, a aflat ce s-a întâmplat cu Dănuţ.

viewscnt

Din aceeași categorie