Deea Maxer dă din buric mai ceva ca o cadână

Pentru că se pricepe tare bine la datul din şolduri, Deea Maxer a început să dea lecţii la o sală de aerobic. Şi ce metodă mai bună să daţi jos kilogramele în plus decât un dans oriental?

Ne-am întâlnit aici cu o cadână. Deea ce faci aici? Uite mă apuc să le ajut pe fete în general, pe toate dintre voi, să scăpăm de kilogramele în plus şi să ardem cât mai multe calorii, prin belly dance. Adică să dăm din buric? Da, mă rog să dăm din buric ne referim mai mult la manele, atunci când vorbim de belly dance, atunci vibrăm şi tremurăm

Nu trebuie să vă faceţi probleme că v-a crescut uşor burtica, căci la dans oriental dă bine.

Eu am o burtică dintotdeauna. Chiar şi dinainte să nasc. Toată lumea îmi soune, şi atunci cînd costumele mă strâng, burtica iese şi mai mult în evidenţă, dar la belly dance este foarte necesară. O da? Burtica, păi cum. Le place bărbaţilor. Păi nu, dar se vede mai frumos atunci când dansezi.. să ai din ce da.. de formă exact, decât dacă ai avea pătrăţele.

Chiar şi doamnele puţin mai plinuţe pot să încerce să dea din buric şi să uite astfel de diete chinuitoare şi tras de fiare la sală.

Vreau să vină fetele ca să se simtă bine, să vadă despre ce este vorba, vreau să se simtă bine, vreau să vadă că nu este o oră nici simplă dar nu este nici foarte compliucată, nu face un efort atât de intens ca la kangoo jumps sau atunci când tragem de fiare. Putem să facem belly dance şi dacă avem aşa 80+100 de kilograme? Daaa, sunt dansatoare de belly dance foarte foarte grase, care se mişcă foarte bine.

Dacă tot ne-am liniştit în ce priveşte burtica şi kilogramele în plus, să trecem şi la lecţia propriu zisă de belly dance. Nu vă trebuie neapărat vreun costum de cadână autentic, puteţi rezolva situaţia şi cu nişte eşarfe cu bănuţi zornăitori. Rămâne de văzut acum dacă vă şi ies mişcările de şarpe cu clopoţei.

viewscnt

Din aceeași categorie