Din 3 februarie la Prima TV, Cronica Cârcotaşilor vine cu un nou sezon energizant!

Emisiunea care timp de 20 de ani a devenit un reper în televiziune, Cronica Cârcotaşilor, revine cu un nou sezon energizant, din 3 februarie, la Prima TV.

Astfel, în fiecare miercuri, cârcotaşii sunt chemaţi la apel pentru cel de-al 43-lea sezon în care umorul de calitate aduce de 20 de ani zâmbetul pe buzele telespectatorilor.

Emisiunea prezentată de Ioana Petric, Codruţ Kegheş (alias Cătălin Dezbrăcatu') şi Şerban Huidu este difuzată în fiecare miercuri, de la orele 20.00.

Odată cu noul sezon, cârcotaşii pregătesc telespectatorilor o serie de bâlbe care au fost în spaţiul media din ultimul timp iar Top Ruşinică face clasamentul binecunoscut al gafelor din televiziuni.

Cronica Cârcotaşilor a debutat pe micul ecran în anul 2000, iar în cele peste 43 de sezoane a devenit un brand de televiziune.

Cea mai longevivă emisiune de divertisment din România revine cu un nou sezon, din 3 februarie, în fiecare miercuri de la ora 20:00, la Prima TV.

 

viewscnt

Din aceeași categorie