Saptamana aceasta la “Copiii spun lucruri trasnite” se vor dezbate subiecte importante. Veti afla care este deosebirea dintre Franta si Romania, cine este Elena din Troia si care este legatura sa de rudenie cu Elena Basescu.
Matei Nicolae, un pusti de doar 6 ani, pasionat de cavaleri si de războiul troian, va gasi raspunsul la intrebarea “De ce este atat de greu sa fii roman in contextul actual?” si va oferi si solutii despre cum sa intrăm în rândul ţărilor civilizate. Tanarul, pasionat de istoria Greciei, il va supune pe Virgil unui sir lung de intrebari pe stilul “Vrei sa fii miliardar”, la capatul carora prezentatorul va afla ce trebuie sa faca pentru a fi cavaler.
Chiar daca traieste in Constanta, orasul “mazarei congelate”, Rebecca Amalia este o fetita foarte dezghetata. De când s-a născut nu face altceva decât să despice firul în patru. Ea va dezvalui cine a botezat mările şi străzile din lume si de unde provine denumirea de „Marea Neagra”. Si pentru ca traim vremuri de criza, micuta a gasit si raspunsul la intrebarea „De ce sunt oamenii saraci”.
Asadar, nu pierdeti „Copiii spun lucruri trasnite”, o emisiune in care copiii preiau comanda si sunt gata sa va distreze joi, 12 martie, de la ora 20:30, numai la Prima TV.









