Elena Udrea a fost eliberata, astazi, din Penitenciarul Targsor, dupa ce magistratii Curtii Supreme au admis contestatia ei impotriva solutiei prin care i-a fost prelungit mandatul de arestare preventiva in dosarul „Gala Bute”.
Elena Udrea va fi judecata in arest la domiciliu.
Politicianul a declarat presei că lumea nu stie care sunt condiţiile de trai in penitenciare. De asemenea, Udrea i-a mulţumit lui Traian Băsescu pentru susţinere.
"Nu îmi cer iertare pentru acuzaţiile care mi se aduc, unii s-au bucurat că Elena Udrea a ajuns în închisoare. Dacă e să pedepsim clasa politică, sunt printre ultimii care ar trebui pedepsiţi. Voi rămâne în politică fiindcă sunt foarte multe lucruri de schimbat, lucruri de îndreptat. Sunt fericită că există magistraţi curajoşi, nu trăim vremuri normale din păcate, pot să accept că am stat aproape trei luni în arest, dar nu cred că trebuie să folosim acest sistem abuziv, stăteam cu femei care plângeau în fiecare noapte pentru că stăteau acolo şi aveau copii acasă, cred că ar trebui să fim mult mai atenţi la modul în care implementăm acest sistem. Nu mă aşteptam ca acest caz să nu fie tratat principial şi corect de către unii jurnalişti", a spus Elena Udrea, citata de adevarul.ro.