Fabrica de foc
Panică în apropiere de gara din Arad, din cauza unui incendiu uriaş. Acoperişul unui imobil vechi, ce aparţine fabricii Astra Vagoane, s-a aprins, iar flăcările ameninţau să se extindă rapid. Speriaţi, trecătorii au sunat la 112 şi le-au cerut ajutor pompierilor. Aceştia au venit cu mai multe autospeciale, dar până nu au decopertat clădirea, nu au reuşit să stingă flăcările care se înteţeau minut cu minut. Intervenţia a durat mai bine de o jumătate de oră, timp în care traficul în zonă a fost restricţionat. Incendiul a fost provocat, se pare, de un scurt circuit la instalaţia electrică.









