Luni, 4 mai, de la ora 21.30, Marius Saizu il are ca invitat pe Catalin Tolontan pentru a dezbate operele stiintifice produse in penitenciarele Romaniei de Gheorghe Copos, Gigi Becali, Meme Stoica si Adrian Nastase, reprezentanti de vaza ai „Clanului Romanicerilor”.
Echipa emisiunii Dosarele DNA analizeaza luni, incepand cu ora 21.30, una dintre consecintele mai putin previzibile ale recentelor condamnari in dosarele instrumentate de DNA: imbogatirea patrimoniului cultural romanesc. Gheorghe Copos a profitat de timpul de detentie si „a contribuit la dezvoltarea culturii nationale” cu nu mai putin de cinci opere (intr-un singur an), Gheorghe Becali a scris si el tot cinci, Mihai (Meme) Stoica doar doua, iar Adrian Nastase trei opere, precum si 257 de postari pe blog.
Catalin Tolontan declara, facand referire la lucrarea „Aliante matrimoniale in politica principilor romani din Tara Romaneasca si Moldova in secolele XIV - XVI” scrisa de Gheorghe Copos, ca „E greu de spus ce a fost in capul oamenilor care au crezut ca ei devin bizantologi peste noapte si acest lucru nu se va afla” (VIDEO). Despre aceasta lucrare au aparut deja acuzatii de plagiat, cartea fiind extrem de asemanatoare cu teza de masterat a unui jurnalist, absolvent al Facultatii de Istorie, Catalin Parfene.









