Prezentatoarea ştirilor Focus, mămică de peste un an, recunoaşte că îsi împarte cu greu timpul între viaţă de acasă şi cea de la serviciu. Iată cum decurge o zi din viaţa Liviei Graur, prezentatoarea de la Focus (Prima TV).
1 Eşti o persoană matinală?
Livia Graur: Chiar deloc! Ador să lenevesc până spre pranz, dar, din pacate, lucrul ăsta nu se prea mai întampla. Spre bucuria mea, totuşi, fiica mea doarme şi ea destul de târziu dimineaţa, aşa că ziua noastra începe în jur de ora 9.2 Care e primul lucru pe care îl faci când te trezeşti?
Livia Graur: Beau o gura de cafea şi apoi merg repede la Renata, să-i dau biberonul. Nu prea funcţionez bine fără gura aceea de cafea :)
3 Renata doarme singură în pat?
Livia Graur: Da. Este un lucru la care am ţinut foarte mult şi anume acela ca Renata să doarmă numai în patul ei. Momentan, am reuşit să trecem cu bine de nopţile "albe", în care ne supărau dinţişorii, să nu cedez şi să o iau cu noi în pat.

Livia, Răzvan şi micuţa Renata
4 Cum arată pentru tine un mic dejun sănătos?
Livia Graur: De cele mai multe ori, din pacate, sar peste micul dejun. Totuşi, atunci când iau micul dejun, mănânc un bol mare de musli cu fructe confiate şi cu iaurt. Fresh-ul, în schimb, nu lipseşte nicio zi din alimentaţia mea.
5 Câte ore petreci pe reţelele de socializare?
Livia Graur: Nu sunt o împătimită a reţelelor de socializare. Prefer "socializarea" clasică, atât cu familia, cât şi cu prietenii şi tocmai din acest motiv sunt destul de absentă de pe Facebook. Cred că, în medie, nu depăsesc câteva minute pe zi de "socializare online".
6 Faci sport?
Livia Graur: Nu atât de des pe cât ar trebui. Înainte să nasc mergeam destul de des la sală. De un an şi 3 luni, însă, am cam lipsit de la orele de sport pentru că timpul nu prea mi-o permite. Stau foarte rău cu planificarea tuturor activităţilor cotidiene. Câteodată mă întreb dacă timpul curge altfel pentru alţii, căci mie nu-mi ajunge. I-am declarat război!
7 Cât de sănătos mănânci?
Livia Graur: Pe cât posibil, încerc să mănânc sănătos. Nu-mi lipsesc salatele şi fructele din meniu, nici carnea de peşte. Dar, din când în când, mai "scap" şi prin fast-food-uri, pentru că îmi plac la nebunie prăjelile, chiar dacă ştiu că nu sunt deloc sănătoase.

Livia în timpul jurnalului
8 La ce ora te bagi în pat?
Livia Graur: Ora mea de culcare depinde de cea a Renatei. Ea adoarme, de cele mai multe ori, în jurul orei 23, aşa că eu ajung să dorm abia după ora 1.
9 Seara înainte de culcare citeşti? Ce?
Livia Graur: Din păcate, tot lipsa timpului m-a făcut să nu mai apuc să citesc prea mult. Asta din cauza că sunt prea obosită atunci când termin tot ce am de făcut ca să-mi mai arunc ochii într-o carte. Prefer să fac lucrul ăsta în timpul zilei, eventual când doarme Renata, sau când am cateva ore libere.
Livia Graur: Iubesc muzica! Mă relaxează, îmi transmite o stare de bine şi o ascult ori de câte ori am ocazia. Îmi plac piesele electro-pop şi indie-dance, dar ascult şi muzica de la radio la fel de bine.

Livia şi Renata
Livia Graur: Eu spun că suntem dependente una de alta, dar este o dependenţă frumoasă. Nu îmi pot închipui o seara fără ea, fără poveştile şi cântecelele dinainte de culcare şi nici dimineţile în care îmi zâmbeşte cu o inocenţă de nedescris.
Pe Livia Graur o puteţi urmări prezentând jurnalul Focus, de luni până vineri, de la ora 16:30, numai la Prima TV.














