Mai multi pacienti tratati la Parhon

Policlinica Institutului Naţional de Endocrinologie Parhon a fost redeschisă astăzi. Lucrările de consolidare au fost finalizate, iar întreaga investiţie se ridică la aproape două milioane de lei. Bolnavii vor putea beneficia de investigaţii cardiologice, ginecologice şi de imagistică. În plus, pacienţii care doresc un consult privat de la un anumit medic, îl vor putea avea tot în policlinica nouă, însă doar după ce cadrul medical îşi termină programul. Peste 21 de mii de bolnavi ajung anual în ambulatoriu la institut, iar alţi 30 mii sunt internaţi. Prezent la deschidere, ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a precizat că pacienţii vor avea medici disponibili să îi trateze, pentru că posturile de la institut au fost deblocate.
viewscnt

Din aceeași categorie