Medicamente mai scumpe
1 aprilie vine cu ieftiniri la medicamentele de import, şi nu este o...păcăleală! De mâine intră în vigoare ordinul Ministrului Sănătăţii prin care se va stabili o nouă formulă de calcul la medicamentele aduse din afară. Totuşi nu avem motive să ne bucurăm! Formula promite să ieftinească în medie cu zece la sută preţul celor de import, dar nu fără efecte. Medicamentele autohtone vor fi mai scumpe în medie cu 6 la sută. După ce a analizat preţurile medicamentelor din ţările Uniunii Europene, Ministerul Sănătăţii a ajuns la concluzia că pilulele costă la noi de trei ori mai mult. Este motivul pentru care Ministerul va alinia preţul medicamentelor destinate românilor la media preţurilor din 12 ţări europene.









