Meditatii gratuite
Meditaţii gratuite pentru elevii din ultimul an de liceu, care susţin bacalaureatul la Istorie. Liceenii din Piteşti sunt invitaţi în fiecare marţi, la Muzeul Judeţean, unde timp de două ore aprofundează materia. Iniţiativa, care aparţine unui lector universitar, s-a bucurat de un real succes. Elevii sunt receptivi şi foarte încântaţi de faptul că economisesc 200 de lei pe lună, atât cât ar fi plătit pe orele făcute suplimentar.










