Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, la Ora de Profit.ro: Românii să se preocupe de alte probleme, suveranitatea teritorială e apărată de NATO

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, la Ora de Profit.ro: Românii să se preocupe de alte probleme, suveranitatea teritorială e apărată de NATO

Românii pot fi preocupaţi de alte probleme, sociale economice, dar nu privind suveranitatea şi securitatea lor şi a României, care sunt pe mâini bune la NATO, a declarat secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană, la emisiunea Profit.ro, întrebat dacă românii sunt în pericol în cazul unei invazii a Rusiei în Ucraina. Mircea Geoană a mai spus că, în contextul actual de securitate din zonă, în care Rusia se dovedeşte agresivă cu vecinii, investiţia într-o armată bine înzestrată nu este un moft.

Mircea Geoană a subliniat că România are pentru prima dată în istoria sa garanţii de securitate din partea întregului Occident, politic şi democratic, iar anunţurile preşedinţilor francez şi american privind trimiterea sau suplimentarea trupelor NATO din ţara noastră reconfirmă faptul că România e ”la adăpost” şi nu există motiv de îngrijorare cu privire la teritoriul aliat.

”Apartenenţa noastră la NATO - şi nu vreau să fac reclamă instituţiei unde muncesc acum - este efectiv una din cele mai importante ancore, nu doar pentru securitatea şi stabilitatea României, toată fundaţia pentru democraţie prosperitate şi un drum liniştit pentru România. Sunt alte probleme care trebuie să ne preocupe şi ne preocupă şi este firesc să fim preocupaţi de alte probleme, sociale, economice, dar nu de natură strategică, nu de natura: independenţa României, suveranitatea României, securitatea României şi a românilor. Acestea sunt pe mâini bune şi pe mâini ferme aici la NATO şi cred că decizia de a intra în NATO acuma câţiva ani de zile, care a condus şi la intrarea în UE, a fost probabil unul din cele mai frumoase şi importante momente din istoria naţiunii noastre”, a afirmat Mircea Geoană.

viewscnt

Din aceeași categorie