Ne pleaca iar medicii
Opt medici pleacă în fiecare zi din România să lucreze în ţări în care salariile sunt şi cu 5 mii de euro mai mari. Astfel, ţara noastră pierde anual peste 2 mii de cadre medicale, care aleg să salveze vieţile englezilor sau pe ale italienilor. Nu-i de mirare că doctorii noştri sunt obligaţi să suplinească şi lipsa celor plecaţi în străinătate, iar astfel, numărul pacienţilor aflaţi în grija fiecărui medic se dublează.










